15 vizitatori online

locul al III-lea la Webstock 2008

[publicitate] ai nevoie de un roll-up-banner?

A fost Marino un „informator prodigios al Securităţii“?

(c) Simona Pop | 07.05.2010 | 0 comentarii | gazetă

Simona Pop

publicat in “Observator Cultural”, nr. 523 din 07/05/10

Descoperirea în „fondul arhivistic Marino“, de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, a unui teanc de articole decupate din presa postdecembristă care regrupa tot ce s-a scris despre deţinuţii politici şi problemele colaborării, m-a determinat să îmi pun serioase întrebări legate de integritatea acestuia. Faptul că Marino subliniase pe text numai anumite fraze, şi toate legate de culpabilitatea morală şi de criteriile care transformă pe cineva în turnător, m-a făcut să simt că are într-adevăr ceva de ascuns. Cu atît mai mult cu cît, de la prima citire, „Cazul Noica“ din Politică şi Cultură, îmi părea mai degrabă o pledoarie a propriului său caz, decît o demascare resentimentară. Trimiterile la mitul situaţiei ireversibile şi la constrîngerile morale la care era supus intelectualul în comunism, dar, mai ales, teama de judecăţile morale ale posterităţii m-au convins că pentru Adrian Marino aceste teme au o importanţă vitală. Şi mă întrebam: din ce perspectivă? De victimă sau de inculpat?

Cu aceste întrebări am consultat, în calitate de cercetător acreditat la CNSAS, dosarele puse la dispoziţie în vederea definitivării tezei mele de doctorat. Rapoartele amănunţite ale securiştilor se împleteau cu cele ale turnătorilor şi cu deciziile oficiale care îi conturau destinul. Puse cap la cap, raportate la scrierile sale sau la imensa corespondenţă, ele elucidau misterul, asemenea unui imens puzzle. Personal, consider că doar o evaluare globală a acestor dosare are o oarecare relevanţă şi poate reconstitui adevărul. Scoase din context, ele işi pierd semnificaţia, primind chiar valenţe negative.
Eşecul recrutării la Lăţeşti
Voi exemplifica cu celebrul angajament pe care se bănuieşte că l-ar fi semnat Marino în Bărăgan. Trimis în Lăţeşti deoarece era considerat un element ostil şi periculos, un conducător al mişcării de reorganizare PNŢ, Marino intră rapid în vizorul Securităţii ca posibil informator datorită calităţilor sale intelectuale şi umane. Folosindu-se de faptul că părăseşte fără aprobare raza de 15 kilometri, pentru a-i telefona de la Feteşti logodnicei sale, lui Marino i se face o înscenare, este arestat şi anchetat sub pretextul părăsirii domiciliului obligatoriu. În planul de recrutare era prevăzută folosirea materialului compromiţător adunat de turnători, intimidarea cu prelungirea D.O. (domiciliu obligatoriu) sau cu o nouă detenţie. În cazul în care accepta colaborarea, urma a primi o serie de beneficii: aprobarea concediului solicitat în repetate rînduri pe motive de sănătate sau de documentare la bibliotecă, un loc de muncă adecvat pregătirii sale, recompense materiale şi speranţa unei eliberări înainte de termen în vederea căsătoriei.

Eşecul operaţiunii este sintetizat într-un raport oficial asupra acţiunii de racolare, raport întocmit în urma plîngerii lui Adrian Marino că ar fi fost torturat în stare de arest, spre a fi intimidat, ca să declare fapte care nu corespund adevărului: „Fiind adus la locul recrutării, a recunoscut că a părăsit D.O., fără aprobare, cerînd posibilitatea de a se reabilita. În decursul anchetei a declarat unele date despre elementele cunoscute de el la Lăţeşti, constatîndu-se că are contingenţă cu elementele ce ne interesează, însă de la început am precizat că el nu înţelege decît să lucreze în direcţia în care este specializat, fapt care, conform propunerilor din referatul de recrutare, a fost anchetat numai în legătură cu părăsirea de do, urmînd ca recrutarea propriu zisă să se efectueze în a doua etapă, după ce se vor mai putea purta discuţii, în vederea pregătirii în acest sens. Luîndu-i-se angajament scris că nu va divulga cele discutate la securitate, în care a specificat că va răspunde ori de cîte ori va fi chemat de organele noastre, a acceptat şi i s-a fixat o întîlnire în Feteşti, unde urma să se desfăşoare o a doua etapă a recrutării. Menţionăm că nu s-a prezentat la întîlnire şi, luîndu-se legătura de cîteva ori cu el, cînd i s-a atras atenţia de ce nu s-a prezentat, a afirmat că el nu vrea să vină deşi nu i s-a pus problema colaborării ci am motivat chemarea în legătură cu unele relaţii privind elementele cu care a fost în penitenciar. Constatîndu-se că recrutarea celui în cauză este contraindicată, am renunţat la aceasta şi s-a dispus ca organele de miliţie care începuseră cercetările în legătură cu părăsirea de do de către cel în cauză, să documenteze materialele pentru trimiterea în justiţie.“ (Declaraţie din 8 aprilie 1959 dată de lucrătorul operativ lt. maj. de securitate Livescu Ion, Dosar I 210564).

Deznodămîntul întregii înscenări va fi primit o formulare legală prin decizia nr.113400, din 18 mai 1959, care prevedea un an de închisoare corecţională. Din această pedeapsă va ispăşi 4 luni, fiind graţiat prin Decretul din august 1959. O continuare a acestei pedepse se va face la 20 mai 1962, cînd, expirîndu-i termenul de domiciliu obligatoriu, i se va fixa, prin decizia E/164300, din 21 mai 1962, o prelungire pe 12 luni, executată la acelaşi domiciliu.

Constantul refuz al colaborării l-a determinat pe securistul Livescu să renunţe la planul de recrutare ca agent informativ, păstrîndu-l sub strictă supraveghere, sperînd că va putea obţine pe această cale informaţii importante legate de activităţile ilegale ale foştilor membri PNŢ. În acest sens, mizînd pe faptul că, beneficiind de libertate de mişcare, Marino îşi va vizita vechii prieteni sau că va face unele comisioane pentru colegii săi, i se va aproba singurul său concediu. Nu este nici pe departe vorba despre o recompensă a colaborării, cum acuză unii, ci despre o atentă supraveghere şi verificare a persoanelor cu care intră în contact. Neavînd nici măcar un reproş la adresa comportamentului impecabil al lui Adrian Marino, la 20 mai 1963 i se vor ridica restricţiile domiciliare, la expirarea termenului, redevenind un cetăţean liber.
Sub stricta supraveghere a Securităţii

Viaţa în libertate pentru Adrian Marino înseamnă doi agenţi de Securitate care să îi urmărească orice mişcare, vecini curioşi care să dea rapoarte permanente despre ceea ce se întîmplă în casa lor, interceptarea corespondenţei interne şi internaţionale, supravegherea strictă a tuturor scrierilor pe care le publică şi a vizitelor pe care le primeşte la domiciliu. În noul său dosar de urmărire se adună zeci de rapoarte asupra activităţii sale, referate legate de conţinutul scrierilor sale, ordine de supraveghere cînd se deplasează din localitate, bileţele cu rezumatele întregii corespondenţe, rapoarte de verificare a relaţiilor pe care le are cu fiecare dintre vizitatorii săi sau cu persoanele cu care intră în contact cînd îşi părăseşte domiciliul. Înseamnă toate aceste informaţii material compromiţător?

Toate tentativele sale de a se angaja într-o slujbă dau greş; nu primeşte aprobarea unui loc de muncă din cauza dosarului de fost deţinut politic. Dorindu-şi cu perseverenţă să reuşească în domeniul literar, Adrian Marino va renunţa la ideea unei cariere instituţionalizate şi va începe toate demersurile legale de repunere în drepturile sale de autor, pentru a trăi ca liber profesionist din editarea scrierilor sale. Rapoartele din dosarul său din acea vreme, anii de după domiciul forţat, sînt o mărturie evidentă a faptului că Adrian Marino a renunţat la orice implicare politică, consacrîndu-se doar muncii de cercetare ştiinţifică, ducînd o viaţă retrasă şi dedicată studiului. Articolele pe care le publică sînt neutre, el nesemnînd texte angajate politic, la fel cum şi corespondenţa sa privată nu conţine elemente compromiţătoare. Cererea sa de reabilitare este întărită prin recomandări serioase din partea Uniunii Scriitorilor, prin activitatea sa editorială şi publicistică, editarea operei lui Macedonski în 10 volume, Premiul Academiei Române în 1967, al Uniunii Scriitorilor în 1968. Prin procesul verbal şi sentinţa nr.156 din 17 iulie 1969 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti se dispune reabilitarea judecătorească a lui Adrian Marino. Acesta este începutul carierei interne şi internaţionale a lui Adrian Marino.

Existenţa în arhiva CNSAS a trei volume ale unui dosar informativ, a cărui cronologie merge pînă în 1989, atestă faptul că Adrian Marino a fost în permanenţă sub stricta supraveghere a Securităţii. În afara acelui angajament formal pe care l-a semnat în Bărăgan, despre care am scris mai sus, de obligaţiile căruia nu s-a achitat niciodată, refuzînd vehement orice formă de colaborare a sa ca agent informativ, nu s-a descoperit în acest fond arhivistic nici un alt document prin care Adrian Marino să îşi formuleze o adeziune explicită prin care să dea voit informaţii compromiţătoare despre alte persoane.
Cîteva întrebări

Într-un raport oarecare, redactat de mînă de către un agent de securitate, este menţionat faptul că: „În intervalul 1969-1983 a fost folosit în munca informativă, iniţial pe linie de informaţii interne (artă şi cultură), iar în intervalul 1976-1978 şi 1980-1983 pe linie de informaţii externe. Legătura cu el s-a încetat deoarece «În ultima perioadă s-a constatat, însă la el, rezerve şi chiar nemulţumiri faţă de unele măsuri adoptate în domeniul cultural (…) De asemenea a manifestat unele rezerve şi în ce priveşte furnizarea de informaţii cu privire la persoanele contactate în exterior»“. (Raport cu propunerea de luarea în lucru organizat – prin dosar de urmarire informativă – a scriitorului Marino Adrian din 09.06.1989, întocmit de Tinca Ovidiu, Dosar I210564).

Aceasta este singura informaţie incriminatorie la adresa lui Adrian Marino, dar autenticitatea ei trebuie verificată. Între 1976-1983 supravegherea încetează, dar nu există nici un indiciu că Marino ar fi încetat să mai fie un obiectiv, deoarece a acceptat să fie un informator. Tot în acest raport se vehiculează ideea că Adrian Marino, sub numele de cod „Marin“, ar fi furnizat în special informaţii despre Mircea Carp şi Europa Liberă.
Există în derularea vieţii lui Adrian Marino cîteva situaţii care infirmă avantajele unei colaborări. Prima este lipsa motivului. Cum se face că Marino a refuzat constant avansurile şi tentaţiile Securităţii în vremurile cele mai aprige ale existenţei sale? Întreţinut de soţia sa şi fără nici o şansă de a fi acceptat în viaţa literară, alege integritatea morală. Este reabilitat juridic abia în 1969, cînd obţinuse deja premii literare, publicase cărţile despre Macedonski, îşi formase o autoritate în domeniul literar pe baza muncii sale asidue şi prin forţele sale proprii.
Dacă tot era atît de util sistemului ca emisar pe lîngă Eliade, de ce Hermeneutica lui Mircea Eliade a aşteptat aproape 3 ani acordul pentru tipar şi de ce a rupt brutal relaţiile cu Eliade, profund dezamăgit de lipsa interesului acestuia faţă de cartea sa?

De ce jurnalele şi impresiile celor din diaspora îl prezintă mereu ca pe o persoană retrasă, dedicată exclusiv studiului şi bibliotecilor? În atingerea scopurilor sale, dacă era emisar al Securităţii, nu ar fi trebuit să îşi pună masca sociabilităţii şi să fie înconjurat de multă lume pentru a-şi culege informaţiile?

De ce, dintre toţi bursierii pe care el îi propune pentru bursa Herder, nu obţine aprobarea pentru nici unul dintre aleşii săi?

De ce, în fondul arhivistic personal, există dosare cu procese verbale ale sutelor de confiscări brutale la vamă, dacă Securitatea făcea promo cărţilor şi activităţilor sale?

Şi cum se face că, după 1989, la insistenţele lui Marino, se constituie la Cluj „fondul Mircea Carp“, cu documente inedite din activitatea sa diplomatică şi de redactor la Europa Liberă? Nu îi era teamă că printre însemnările personale ale lui Mircea Carp se vor găsi elemente demascatoare ale dublului său joc?

Arhiva CNSAS reprezintă doar o perspectivă asupra vieţii şi activităţii lui Adrian Marino. Este vocea securiştilor şi a modului lor de a vedea lucrurile. O reconstituire integrală a adevărului este fragmentară, în viziunea mea, fără o raportare la miile de dosare din fondul arhivistic personal al lui Marino. Cu o pasiune aproape maniacală a arhivării, el a păstrat, riguros organizate în dosare, toate materialele care îi pot reconstitui viaţa şi activitatea. Mici documente de epocă, ele sînt mult mai obiective prin diversitatea lor şi pot elucida multe dintre misterele în care încă este învăluit Adrian Marino. În fond, trebuie să descoperim şi propria sa viziune asupra vremurilor istorice pe care le-a trăit.

Pentru a viziona si comentariile: http://www.observatorcultural.ro/A-fost-Marino-un-informator-prodigios-al-Securitatii*articleID_23633-articles_details.html

nu!nu preainteresantbunasa da! (4) voturi
Loading ... Loading ...

Bookmark and Share

*
pentru a preveni comentariile de tip spam, va rugam completati calculul matematic din imagine - daca imaginea va este neclara, puteti apasa pe aceasta pentru a asculta ecuatia in format mp3
Click to hear an audio file of the anti-spam equation