dragostea

I. acum vorbesc cu voi, fetelor: vi s-a cerut vreodata prietenia? daca nu, vai de capul vostru! v-ati dat prietenia si ati luat-o dupa aceea inapoi, a doua zi, dupa ce ‘v-ati mai gandit’ atunci… nici nu stiti cum se frangea inima unui copil de generala (nu e cazul handralailor de la a opta, care deja fumau si unii… nici nu va mai spun). daca ati facut asa ceva n-ati inteles nimic din toate zbaterile noastre.

as vrea sa scriu un tratat despre timiditatea V-VII, dar cine sa-l citeasca? nu pot sa va spun decat cum am cerut eu prima oara prietenia. era vara, ea avea pantaloni scurti. eu aveam noduri in gat, ea radea din orice. eu vorbeam soptit, ea repeta cuvintele mele enervant, cu voce tare. & mai ales le scurta, le taia elegant si precis cum taie colectionarii pozele preferate din reviste. voia sa se faca doctorita.

eram in cofetaria ‘violeta’, ne-am indopat cu prajituri si am baut atatea sucuri, sucuri tampite, kiwi, tropicana, atatea sucuri incat… nu stiam cum se face. nu stiu prea bine nici acum cum de am trecut cu bine proba asta de foc. unii spun ca barbat esti cand bei prima bere cu tatal tau, altii ca devii doar atunci cand dai/iei prima spaga. cacat. eu niciodata nu m-am simtit mai mare decat atunci cand mi-am invins toti demonii si am pus balbait ca dan c. mihailescu intrebarea aia magica: “vr-ee-ee-ii ssss-aaaa fi-ii pp-rr-ii-ee-tt-ee-nn-aa mm-ee-aa?”.

… asa a inceput dragostea. naiva, caraghioasa, de desene animate. acum ar trebui sa spun ca a fost singura curata, dar n-a fost. au fost tradari, au fost certuri & mai ales a fost robert de la ‘6 f’ (cea mai proasta clasa), de la care am invatat ca dragostea e mai mult razboi decat pace.

si apoi, intr-o zi inevitabilul s-a produs. ‘vreau sa-mi iau prietenia inapoi’. din nou, nu stiu cum am iesit viu si din incercarea asta. uite ca…

ea e acum stewardesa la qatar airlines. a vazut toata lumea. imi spune ca lumea e misto. si tot il place pe freddie mercury. o cred. uneori, o intreb daca mai tine minte. rade iar ca atunci si zice: n-avem ce face. trebuie sa mergem inainte, sa traim, andrei, sa traim. n-avem ce face. traim.

II. cea mai frumoasa poveste din viata mea n-a inceput insa in cofetaria ‘violeta’. de fapt, adevarul ca e, dintr-o dimineata, ‘violeta’ a devenit consignatie. o consignatie mai provinciala, mai proasta, unde gaseai orice. inclusiv chibrituri cu femei dezbracate si casete cu ‘i like to move it, move it’.

cea mai frumoasa poveste din viata mea s-a derulat pe cand aveam treispe ani, un inceput de gastrita, cinci cicatrici pe mana stanga, o pereche noua de adidasi diadora si o coafura aproape afro, desi nu stiam prea bine ce inseamna asta. lumea mea, cu dig, cu bos, cu cata, cu mache, cu mult fotbal, se facuse praf. toti aveau gagici. si fotbal mai era doar la televizor. credeam ca s-a terminat. incepea.

ea nu mai era prima mea dragoste. era o fata mult mai frumoasa (cine stie de ce, cand iubesti fata de acum e mereu mai frumoasa decat cea de atunci). in geaca ei mov ea era cea mai frumoasa fata din toate clasele singurei scoli generale din oras. si toate fetele aveau geci mov cu gluga. ploua nasol. drumurile erau pline de-un noroi negru ca fetele de mineri.

flash-back. mana mea aluneca printre degetele ei. sunt iarasi acolo. aud cum degetele mele se lovesc de taste, aud sunetul asta ascutit, imi inunda urechea, dar am iar treispe ani si o tona de viitor. tot nu stiu cum o chema pe solista de la fugees. ea rade. imi explica. eu uit. o intreb daca stie ce inseamna cool. nu stie. ii spun ce-am citit intr-o revista bravo.

imi povesteste cum a fumat prima tigara pe terasa unui bloc de zece etaje din militari. tac si, nu stiu de ce, simt in gura un gust de nisip. eu n-am ce sa-i povestesc, eu nici macar nu stiu unde e cartierul asta. de fapt nici nu stiu ca e un cartier. credeam ca e un oras cu multi militari. sunt sigur-sigur ca e departe, ca e la capatul lumii. o intreb daca stie sa faca rotocoale mari ca winettou cand fumeaza pipa pacii.

vorbim despre nick de la backstreet boys, michael jackson si earth song. ne amintim de ziua cand am dansat prima data pe piesa asta. oamenii mureau in africa, nu ne pasa. piesa asta era un blues, ca asa voiam noi sa fie. si ea rade mereu si ochii ei mici, de asiatica, stralucesc. nu stiam pe ce drum sa mergem si o luam pe toate drumurile. treceam prin aceleasi locuri, si eu paseam ca si cum as fi fost cineva important, un luptator din guerilla spaniola sau cine stie ce mare sfant indian. treceam prin aceleasi locuri si ne spuneam alte lucruri.

credeam ca toata viata va curge asa, ca ploaia pe parul ei. ca o sa imbatraneasca cu palma stanga in palma mea dreapta. ma invata cum sa ne tinem de maini ca sa nu ne certam. erau atatea feluri de a ne tine de mana si eu nu stiam.

ne-am plimbat asa sapte ore, de la trei la zece. eu as fi vrut sa o sarut, dar nu stiam sa sarut. ea stia, dar avea principii.
eram uzi, palmele ni se unisera ca inimile siamezilor. nu vreau sa spun ca pielea ei miroasea frumos, pentru ca nu mai stiu cum mirosea pielea ei. se zgariase pe brat, sangele se uscase, facuse coaja. era tarziu. intarziase.si pierdusem si ‘vaduva’, telenovela de pe antena, de la sase seara.

am plecat spre casa ei mica, la fel ca toate casele din orasul cu o singura scoala. ea ramane, eu urc incet cele patruzeci si opt de trepte, spre etajul trei. am inima plina ca o calugarita care il simte pe Dumnezeu. adidasii mei diadora s-au rupt, sosetele sunt ude. mama ma cearta, imi zice ca am sa fac pneumonie sau meningita.

intr-o alta poveste am stat patru ore pe o ploaie ca in vremea lui noe, asteptand ca o alta fata (si mai frumoasa) sa apara. dar n-am facut niciodata nicio pneumonie, nicio meningita.

sapte ani mai tarziu, in fata casei ei mici, am sarutat-o prima oara. era femeie si femeile nu te iarta daca nu stii sa saruti. si nici nu mai au principii.

si mai tarziu, intr-un apartament inchiriat intr-o zona cu multi tigani si putina iubire facem dragoste. fac rotocoale mari ca winettou. ploua. il simt pe Dumnezeu. facem dragoste. facem?

………………………………….

sfarsit.

(13) voturi  Loading ...

zilele care au schimbat lumea lucrurile mici fotbalul minut cu minut 90 60 90